s.f. Însușirea de a fi absurd; lucru, idee absurdă; prostie, inepție. V. aberație. [Cf. fr. absurdité, lat. absurditas].

s. f. caracterul a ceea ce este absurd; situație, idee absurdă; aberație. (< fr. absurdité, lat. absurditas)

s. 1. aberație, aiureală, bazaconie, elucubrație, enormitate, fantasmagorie, prostie, stupiditate. (Ce spui tu e o ~!) 2. absurd, ilogism, nonsens. (~ unei situații.)

s. f., g.-d. art. absurdității; pl. absurdități

f. (lat. absúrditas, -átis). Caracteru de a fi absurd. Lucru absurd.

, absurditãþi, s.f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepþie absurdã; prostie, inepþie. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis.

s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepţie absurdă; prostie, inepţie. [fr. absurdite, lat. absurditas, -atis]

s.f. Însușirea de a fi absurd; lucru, idee absurdă; prostie, inepție. V. aberație. [Cf. fr. absurdité, lat. absurditas].

s.f. Însușirea de a fi absurd; lucru, idee absurdă; prostie, inepție. V. aberație. [Cf. fr. absurdité, lat. absurditas]. substantiv feminin absurditate

f. (lat. absúrditas, -átis). Caracteru de a fi absurd. Lucru absurd. substantiv feminin absurditate

s. f., g.-d. art. absurditắții; pl. absurditắți substantiv feminin absurditate

f. calitatea celui absurd și însuș lucrul absurd. substantiv feminin absurditate

În era noastrã furtunoasã Cum poþi pretinde la cei mici Sã aibã ºapte ani de-acasã... Când cresc mai mult pe la bunici!

M-au criticat cã nu stau drept, Cã-s pumnii strânºi, cã nu-s pe piept... N-aveam sã ºtiu cum sã mã port: Sunt pentru prima datã mort.

De mult de tot, din veac în veac, Prostia nu mai are leac, Din asta însã, iau aminte, Probleme-ºi fac doar cei cu minte.