(''v.tranz.'') a învinui, a învinovăți. | :''A se '''acuza''' unul pe celălalt.'' | :''Îl '''acuz''' de omor.'' | (''franțuzism'') a arăta, a vădi, a manifesta.

s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [< acuza, cf. it. accusa].

s. f. acuzare. (< it. accusa)

s. v. acuzare, acuzație, învinovățire, învinuire.

s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)

vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe cel [..]

vb. v. arăta, manifesta, vădi.

vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. și pl. acúză

vb. I. tranz. A învinui. [fr. accuser, lat. accusare]

ACUZA - a incrimina, a invinui sub aspect penal;

s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [< acuza, cf. it. accusa].

vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [< acuza, cf. it. accusa]. substantiv feminin acuză

s. f. acuzare. (< it. accusa) substantiv feminin acuză

s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze substantiv feminin acuză

vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare]. verb tranzitiv [..]

vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare) verb tranzitiv acuza

(a ~) vb., ind. prez. 3 acúză verb tranzitiv acuza

v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta. verb tranzitiv ac [..]

(a ~) vb., ind. prez. 3 acúză verb tranzitiv acuza

vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare]. verb tranzitiv [..]

vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare) verb tranzitiv acuza

v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta. verb tranzitiv ac [..]

(a ~) vb., ind. prez. 3 acúză verb tranzitiv acuza

vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare]. verb tranzitiv [..]

vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare) verb tranzitiv acuza

v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta. verb tranzitiv ac [..]

A incrimina, a invinui sub aspect penal.

, acuze, s.f. (Livr.) Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

a învinui, învinovăţi.